Asociația Clubul Rotary Arad-Cetate, în parteneriat cu Primăria Municipiului Arad, Filarmonica Arad, Inspectoratul Școlar Județean Arad și Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu” organizează în perioada 03.05.-15.06.2023, concursul „Cetatea Aradului, mâine”, ce are ca temă desenarea Cetății Aradului, așa cum și-o imaginează participanții că ar putea fi sărbătorită de ziua ei, întrucât în 16 iunie 2023 se aniversează 260 de ani de la începerea edificării construcției. Acest concurs se adresează copiilor cu vârste între 5 și 14 ani înscrişi în unitățile de învățământ din județul Arad. Toți concurenții sunt invitați să participe la un tur ghidat al cetății. Cele mai bune lucrări, pe grupele de vârstă 5-10 ani și 11-14 ani vor fi premiate.
Concursul face parte dintr-un proiect mai amplu „Cetatea Aradului, mâine” care își propune ca obiectiv promovarea patrimoniului cultural local și conștientizarea privind importanța monumentului istoric de importanță locală, națională și europeană: Cetatea Aradului, singura cetate construită în stil Vauban din Europa care, pe tot parcursul existenței sale, a avut funcțiunea inițială – cazarmă militară.
Programul manifestărilor debutează joi, 15 iunie 2023, începând cu orele 19:00, arădenii fiind invitați la Palatul Cultural, unde va avea loc concertul simfonic aniversar „Cetatea Aradului. 260 de ani (1763-2023)”, susținut de orchestra Filarmonicii din Arad. Evenimentul, realizat în parteneriat cu Asociația Club Rotary Arad-Cetate, include în program „Concertul în re major pentru vioară și orchestră op 35”, de Piotr Ilici Ceaikovski, precum și suita lui Modest Mussorgski / Maurice Ravel, „Tablouri dintr-o expoziție”, dirijor Vlad Vizireanu, solist Remus Azoiței.
Vineri, 16 iunie 2023, începând cu orele 14:00, impresionanta sală „Regele Ferdinand” a Primăriei Municipiului Arad va găzdui Simpozionul Național „Cetatea Aradului, mâine”, cu participarea cercetătorilor și istoricilor din sfera locală și națională. Cu acest prilej, vor fi premiați câștigătorii celei de-a doua ediții a concursului de desene „Cetatea Aradului, mâine”, concurs dedicat elevilor din ciclul primar și gimnazial din municipiul și județul Arad.
Sâmbătă, 17 iunie 2023, câștigătorii și participanții concursului de desene „Cetatea Aradului, mâine” vor beneficia de un tur ghidat în Cetatea Aradului, cu sprijinul Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu”.
Mai multe informații privind înscrierea și desfășurarea concursului de desene se regăsesc pe site-ul Asociația Clubul Rotary Arad-Cetate: www.rotary-arad-cetate.ro
Facebook: www.facebook.com/rotaryaradcetate/
Înscrieri concurs desene: https://forms.gle/s8B2YTHtAdYSLGHCA